5 sfaturi in machiajul persoanelor care poarta permanent ochelari
Cind avem unele deficiente de vedere si purtam ochelari nu este oportun un machiaj violent, care apare si mai evident reflectat prin lentilele care maresc suprafata ochiului.
Produsele de machiaj vor fi de calitate pentru a nu da alergii si inrosi ochii. Ele trebuie sa se intinda omogen, ca sa nu intre in cutele pielii. Se va prefera un colorit pastelat, in degrade.
1. Vor fi evitate liniile dure ale creionului dermatograf sau ale tusului de ochi, culorile prea vii, mai ales pe pleoapa inferioara interna, fiindca miopia nu trebuie scoasa in relief, prin desen si culoare.
2. Nuantele delicate, umbrele fine din jurul ochilor (maro, gri, bleu, bej) sint mai placute si subliniaza, ca un voal, stralucirea ochilor.
3. Genele pot fi date cu rimel — nu cu negru violent, ci cu maro inchis, spre negru — dat in citeva rinduri si apoi se separa cu periuta si se vor indrepta cu virfurile in sus. Sub sprincene se va da cu o usoara nuanta caramizie ca sa lumineze ochiul.Obrazul, de asemenea, nu va fi machiat „abundent, ci foarte delicat, iar rosul de pe pometi va fi vizibil, dar pierdut in culoarea obrazului.
4. Gura va fi in tonuri pastel, potrivit formei sale, culoarea fardului fiind dictata de imbracaminte.
5. Rujul de obraz trebuie sa fie de aceeasi culoare ca si buzele. Daca sinteti trecuta de prima tinerete, evitati sa va fardati cantitativ, mai ales pe obraji, fiindca, contrastul dintre fard si virsta — mai ales cind este vizibila si ghicita — socheaza. In general, fardul aplicat mai dens, imbatrineste si pare, pe un obraz tern si fara vioiciune, ca sta ostentativ. Scopul nostru, atunci cind ne machiem, este sa corectam defectiunile, sa fim mai frumoase si mai atragatoare, nu sa trezim zimbete de compatimire sau ironice.